ALEXANDRU PHILIPPIDE: "Izgonirea lui Prometeu", în cuvinte încrucișate
La Al.Philippide, visul este o modalitate a cunoașterii, prin reactualizarea experientelor morale trecute. S.Cioculescu
VERICAL: 1) Zeus, cel care s-a înfuriat pe Prometeu că a răpit focul şi a trimis în omenire pe Pandora cu cutia sa de nenorociri şi rele ― Titanul omoară vulturul şi îl aruncă oamenilor: Luaţi-l! E destul de proaspăt încă. / Te pune-n patru... şi mănâncă, / Omenire! 2) Avantaj ― Poftim ― Mulţime, acea gloată care uită repede binefacerile focului, şi în loc să fie recunoscătoare, îl face vinovat pe erou de răul pe care el nu l-a dorit. 3) Năzuinţele titanului, de a porni spre inima luminii şi de a o smulge haosului ― Din Eminescu: O, rămâi, rămâi la mine, / Te iubesc atât de mult! / …doruri toate. / Numai eu ştiu să le-ascult (O, rămâi). 4) Măiestria artistică a autorului de a prefigura condiţia de existenţă tragică a geniului (pl.) ― Prometeu, întorcându-şi privirea spre pământ: Cutremură-te-n mine, viaţă Sfarmă- / Te-n mine…, răcnet de alarmă! 5) Incapacitate, precum cea a mulţimii, de a discerne binele de răul, fapt care o determină să-l huiduiască pe binefăcătorul ei, Prometeu. 6) Divinitate egipteană ― Loc de reprezentaţii la circ ― Siglă pentru fostul stat ungar. 7) Baraj de mine, în abreviere militară ― Destinul titanului este dramatic: Şi-aşa din izgonire-n izgonire, / Să-mi port prin Haos râsul… stingher. 8) Eseu, cum ar fi Consideraţii confortabile de Al. Philippide ― Astru spre care eroul intenţionează să urce. 9) Braţe (reg.) ― Zburător în mitologia greacă ― Oraş antic în Mesopotamia . 10) United Press International ― Generos faţă de oameni, aşa e titanul, pe care aceştia îl înţeleg de abia în final ― Specie de arahide. 11) Privind eternitatea: Nu s-a sfârşit nimic. Mai este încă. / Nu creşte veşnicia,... nu scade ― În apus! ― Pasăre, ce seamănă cu vultur, îl scurmă pe Prometeu. 12) Similitudine, cum este cea existentă între pasiunile oamenilor şi cele ale eroului legendar.
LITERATURA ROMANA, IN CUVINTE INCRUCISATE
Alexandru Philippide (n. 1 mai 1859,Bârlad – d. 12 august 1933,Iași) a fost un lingvistși filolog român, membru titular al Academiei Române, profesor universitar, considerat întemeietorul școlii lingvistice ieșene.
A urmat școala primară la Bârlad, înscriindu-se apoi la Liceul Gheorghe Roșca Codreanu pe care l-a absolvit în 1881. S-a înscris apoi la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității Mihăilene din Iași. În perioada de studenție a fost bibliotecarla Biblioteca Centrală Universitară din Iași (1881-1884).
Și-a continuat studiile între anii 1888și 1890 la Universitatea din Halle(Germania).
Alexandru Philippide se înrudea pe linie paternă cuDimitrie Daniil Philippide, călugăr, erudit, istoric și om de litere grec, profesor la Academia Domnească din București.
Fiul său, Alexandru A. Philippide, a fost scriitor și traducător, membru al Academiei Române.
Alexandru Philippide și-a început cariera didacticăîn 1890, fiind numit profesor de limba română la Liceul Național din Iași. În 1893, a fost înființată la Iași catedra de filologie română iar Alexandru Philippide a fost numit profesor universitar prin concurs, fiind titularul catedrei. În 1898a devenit membru corespondent al Academiei Române, pentru ca, în 1900, să fie ales membru titular. În perioada 1913-1918a fost decan al Facultății de Litere și Filozofie al Universității din Iași.
În 1927 a înființat Institutul de Filologie Română, care astăzi îi poartă numele.
Între 1897 și 1906a redactat o primă formă a Dicționarului limbii române al Academiei (porțiunea A – dăzvăț, rămasă în manuscris), stabilind principiile și metoda de lucru adecvate Dicționarului tezaur al limbii române.
A elaborat cărți fundamentale pentru lingvistica și filologia română:
Solutia careului Alexandru Odobescu
ALEXANDRU DAVILA: "Vlaicu-Vodă", în cuvinte încrucișate
Una din cele mai bune drame româneşti. G.Călinescu
ORIZONTAL : 1) Curtea de... , localitatea în care, în sec al XIV-lea, se desfăşoară acţiunea dramei istorice din titlul nostru – Nepot
al lui Vlaicu jucând un rol important în evenimentele din acea epocă. 2) În scena a IV-a actul I, se redă
momentul conspiraţiei desfăşurat împotriva domnitorului: Costea
Muşat: Oh! Nu, părinte! / A... răscula cu arme, chiar şi pentru cele sfinte, /
Ar fi să lovim domnia – Grue,
omul lui Vodă – Râu în Germania. 3)
Personaj trecut în dramă drept „Un copil de...” (pl.) – Cităm
din concluzia lui Nicodim: Da, trădare. ...eu
învinuiesc / De trădare şi pe vodă, nu numai pe doamna Clara – Inima lui vodă! 4) Doamna Clara, mama vitregă a lui
Vlaicu, o femeie voluntară, precum Vidra, dar care recurge la mijloace
machiavelice spre a-şi realiza dominaţia, poartă dialog cu vodă: Dar
mai am... sprijin, Vlade, dacă nu te am pe tine:/ Kaliany-mi ţine parte – Tânărul Mircea Basarab către iubita sa,
Domniţa Anca: Ce menire îţi vor... , inima care iubeşti – Patrie, pentru care vibrează cu putere sentimentul iubirii şi datoriei
(fig.). 5) Telent, precum cel al lui Davila de a reuşi construcţia unui
sistem de conflicte şi tensiuni dramatice în drama „Vlaicu-Vodă” – Vodă
în dialog cu baronul Kaliany: Oh! Ce strălucite zale!
Ce coif mândru! / Ce pieptar / Minunat!
Bătut cu... – Boierul Murgu: Pe
când solul Kaliany, îmbrăcat cu-a... solie, / Până-n sfatul ţării poartă
ungurească-i fudulie. 6) Cele 5 părţi ale dramei, dispuse conform modelului tradiţional al
dramaturgiei clasice – Naţie română, reprezentată aici de patrioţii Rumân Grue,
Costea Muşat, Dragomir, Murgu, Român Herescu ş.a. 7) Moş Neagu îl sfătuieşte pe stăpânul său Pala:
Dar... zic: fă ochii-n patru; de boieri să-ţi fie teamă – Kaliany, om preocupat doar de
interesele personale. 8) Vodă în dialog cu Miked: Câte sub viclene
straturi de spoială, şi-au ascuns / ... ştie ce păcate din trecutul nepătruns – Profesiune de actor, cea
adorată de Davila. 9) Conjuncţie – Confirmare – Căsătorie, precum cea între
Simion Stareţ şi Anca. 10) Concept definit poetic de Miked: Obiceiuri
de tot felul, trebuinţă de orice soi, / Năzuinţe, doruri, vise, ure, patime,
nevoi – Sigla unităţii de măsură pentru energie calorică. 11)
De iubire, cum e relaţia între Mircea şi Anca – Imită un acces scurt de tuse. 12) Idei fixe cu preocupări
exagerate, în exemplul Doamnei Clara – Câţiva boieri... trupul
lui Grue şi ies cu el prin stânga. Vodă cu braţele deschise cuvântează (actul V, scena VIII).
VERTICAL: 1) Domniţă, iubita
viitorului erou de la Rovine, Mircea cel Bătrân – Personaj reprezentant al biserici ortodoxe din
Ţara Românească, având profund interes pentru soarta ţării. 2) Nu e fictivă (acţiunea dramei), ci se bazează pe existenţa obiectivă a
evenimentelor istorice petrecute în 1370 – Parte dintr-un discurs în care
oratorul îşi dezvoltă o idee, precum monologul lui Vlaicu, eroul principal al
dramei. 3) Moş Neagu către Pala, latinul: Că
deşi, de mult în ţară, ai rămas ce eşti, ... – Poezia lui Eminescu: Să...
încă odată. 4) Epoci – Peceţi!
– Reprezentanţi citadini. 5) Sudate! – Mătuşi (pop.) – 1862 şi 1929, între
care a trăit Alexandru Davila (art.). 6)
Din Eminescu: La steaua care-a răsărit / E-o cale-atât de
lungă,/ Că… de ani i-au trebuit / Luminii să ne-ajungă (La steaua) – Râu în Spania – Ghimpe. 7) Numele unuia dintre boieri-patrioţi – Oficiul de control al mărfurilor – Alecu Russo. 8) Individ – Omogen, aşa cum e grupul boierilor luptători
pentru salvarea credinţei ortodoxe şi a datinilor străbune. 9) Atacator
în postura Clarei, care merge până la asasinat de dragul trădării – Corp Diplomatic. 10) Din înflăcăratul
monolog al lui Groza: Şi fiindcă cugetul ne e
curat, / ... e ceasul ca să rupem taina ce ne-a-nfăşurat – A pune
pe seama cuiva, ca de exemplu, tentativa criminală a Doamnei Clara. 11) Vitejie, de care dă dovadă Vlaicu, om demn,
energic, responsabil de destinele ţării – Budoarul Domniţei Anca. 12) Alt personaj (Algiu) din grupul de boieri – A zădărnici pas cu pas uneltirile duşmanilor ţării,
ţelul suprem al lui Vlaicu-Vodă, omul diplomat, lucid şi inteligent.
CAREURI CU LITERATURA ROMANA
Alexandru Davila (n. 12 februarie 1862, d. 19 octombrie 1929) a fost dramaturg și om de teatru român, fiul doctorului Carol Davila.
A debutat cu poezii. Capodopera lui este drama istorică în versuri „Vlaicu Vodă” (1902) capitol dintr-o proiectată trilogie,„Mirciada”, una dintre operele de bază ale repertoriului dramatic românesc. În ea se evocă, în versuri de amploare romantică, unul dintre momentele de luptăpentru menținerea și întărirea independenței Țării Românești.
Alexandru Davila a fost, ca director al Teatrului Național din București (între 1905și 1908, apoi între 1912 și 1914) și în calitate de regizor al companiei de teatru (1909), un militant pentru afirmarea dramaturgiei naționale, precum și a celei universale.
Alexandru Davila a înființat prima companie particulară de teatru Compania Davila.
Drama Vlaicu-Voda a fost prezentata pe scena Teatrului National din Bucuresti in seara zilei de 12 februarie 1902, cand autorul ei implinea 40 de ani de viata.
In evolutia dramei istorice traditionale, inaugurata de Bogdan Petriceicu-Hasdeu, prin "Razvan si Vidra" si de Vasile Alecsandri, prin "Despot-Voda", piesa lui Al. Davila, o drama romantica de tip shakespearian, reprezinta alaturi de "Apus de soare" de Barbu Stefanescu-Delavrancea momentul ei de culminatie.
Drama reconstituie un episod al luptei pentru putere si pentru independenta tarii in timpul lui Vlaicu-Vladislav al IV-lea fiul si urmasii! lui Alexandru Basarab, intemeietorul statului independent Tara Romaneasca actiunea desfasurandu-se pe la 1370. Infruntarea se produce intre Vlaicu si doamna Clara, mama sa vitrega si soti a de a doua a lui Alexandra Basarab, unealta statului maghiar in Tara Romaneasca si, totodata sustinatoarea expansiunii catolicismului la noi.
Conflictul real este determinat de coroana maghiara care se foloseste de doamna Clara si de propaganda catolica pentru consolidarea vasalitatii Tarii Romanesti. De fapt,tara
a fost inchinata de Clara dupa ce a retras din Ardeal o parte din armatele
romane conduse de craiul Nicolae, domn al tarii si frate mai mare al lui
Vlaicu, in momentul in care acestea inregistrasera cateva victorii asupra
adversarilor.
Consecintele, asa dupa cum ii reproseaza Vlaicu doamnei Clara, au fost triste: craiul Nicoale a fost omorat, tara a fost supusa, drept garantie a credintei si supunerii au fost trimisi ca ostateci, la curtea maghiara, sora si cumnatul lui Vlaicu, Cristina si Strasimir, iar in capitala tarii, Curtea de Arges, troneaza Clara, pazita si sprijinita de ostile conduse de Kaliany; s-a intensificat astfel propaganda si expansiunea catolicismului in tara.
Compozitional, drama cuprinde cinci acte. Primul act debuteaza cu prezentarea cuplului Anca-Mircea si cu o adunare a boierilor intr-o poienita, in mijlocul unei paduri din apropierea capitalei, spionati de Pala, sluga doamnei Clara.
Tot in actul I se contureaza conflictul, care evolueaza crescand, generand o puternica tensiune dramatica. Este un conflict complex, avand in centrul lui disputa pentru putere dintre Vlaicu si doamna Clara, disputa mascata din partea lui Vlaicu la inceput printr-o deosebita arta a disimularii, pentru ca apoi sa se manifeste deschis. Conflictul dramatic angajeaza insa si alte forte: boierii patrioti in frunte cu banul Miked, spatarul Dragomir si grupul doamnei Clara, boierii care nu intuiesc tactica si telurile patriotice ale domnului, pe care-l acuza de supunere slugarnica fata de Clara si de Kaliany.
Solutia careului Pamantul deocamdata, de A.Paunescu
La Al.Philippide, visul este o modalitate a cunoașterii, prin reactualizarea experientelor morale trecute. S.Cioculescu
ORIZONTAL: 1) 1 aprilie 1900, când se naşte şi 8 februarie 1979, când intră în eternitate poetul, eseistul şi traducătorul Alexandru Philippide, autorul volumelor de poezii: Aur sterp (1922), Stângi fulgerate (1930), Monolog în Babilon (1967) ş.a. ― Capacitate de cunoaştere, pe care Prometeu, personaj mitologic, o dăruieşte oamenilor odată cu focul şi taina meşteşugurilor (pl.). 2) Veşnică, aşa cum e aşteptarea cea deznădăjnuită a oamenilor pentru a-l vedea pe Zeus ― Altfel spus, cu repeziciune, aşa cum Prometeu a răpit focul din cer şi l-a aruncat pe pământ. 3) Vârf al Caucazului, unde Zeus l-a ferecat pe Prometeu cel răzvrătit ―De-ale presiunii atmosferice. 4) Prometeu către Zeus: Spre tine vremea vine de…, / Cu huruit de roţi să-ţi bată-n porţi ― Poezia lui Eminescu Iubind… taină. 5) A îmbina ― Ca şi la Arghezi, în Psalmi, absolutul nu le trimite oamenilor nici un semn: Urlaţi! Rămâi în… mea, Pământ! 6) Ofensate, de mulţime, cugetele eroului cosmic, cel ţintuit când spre Cer, când spre Pământ (fig.) ― Prometeu către mulţimea care-l huiduie: Mugeşte, turmă! / Ai... destul să plângi pe urmă (pl.). 7) Miracol, precum focul pe care eroul l-a dăruit oamenilor ― Prometeu se adresează mulţimii: M-aţi izgonit! / Mă-ntorc în nemurire, / Să-mi… altă omenire-n loc. 8) Moalele capului ― …Marino, stat în centrul Italiei. 9) Strânse în bloc! ― Aurelia Tudoran ― Eroul mitic este hotărât să se contopească cu soarele: S-o prind pe veşnicie-n pieptul meu. / Şi, pân’voi izbuti să... şi eu ― Nota Do, în nomenclatura medievală (muz.). 10) Stare de chin a titanului înlănţuit (art.) ― Aruncând lanţurile spre Zeus, Prometeu exclamă: Dar sunt destul de trainice şi grele. / Păstrează-le – dacă mai crezi în… !. 11) Unele dintr-o sumedenie de nenorociri închise în Cutia Pandorei ― Chiar dacă îl reneagă mulţimea, titanul aspiră spre fericirea fiinţei umane: În deznădejdea vostră nu e / Decât izbânda strigătului meu, / Care de-a… tot mai sus se suie. 12) Epoci ― Eşti singur, Zeus! Singur sun şi…, strigă eroul ― Personaj celebru, prin faptele sale de sacrificiu aduse în folosul omenirii, cum e Prometeu (art.).
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
| |
1
| ||||||||||||
2
| ||||||||||||
3
| ||||||||||||
4
| ||||||||||||
5
| ||||||||||||
6
| ||||||||||||
7
| ||||||||||||
8
| ||||||||||||
9
| ||||||||||||
10
| ||||||||||||
11
| ||||||||||||
12
|
Dicţionar: RPU, ORM, UR, UPI, ERO.
Prof. Nicolae Vicolov
Alexandru Philippide (n. 1 mai 1859,Bârlad – d. 12 august 1933,Iași) a fost un lingvistși filolog român, membru titular al Academiei Române, profesor universitar, considerat întemeietorul școlii lingvistice ieșene.
A urmat școala primară la Bârlad, înscriindu-se apoi la Liceul Gheorghe Roșca Codreanu pe care l-a absolvit în 1881. S-a înscris apoi la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității Mihăilene din Iași. În perioada de studenție a fost bibliotecarla Biblioteca Centrală Universitară din Iași (1881-1884).
Și-a continuat studiile între anii 1888și 1890 la Universitatea din Halle(Germania).
Alexandru Philippide se înrudea pe linie paternă cuDimitrie Daniil Philippide, călugăr, erudit, istoric și om de litere grec, profesor la Academia Domnească din București.
Fiul său, Alexandru A. Philippide, a fost scriitor și traducător, membru al Academiei Române.
Alexandru Philippide și-a început cariera didacticăîn 1890, fiind numit profesor de limba română la Liceul Național din Iași. În 1893, a fost înființată la Iași catedra de filologie română iar Alexandru Philippide a fost numit profesor universitar prin concurs, fiind titularul catedrei. În 1898a devenit membru corespondent al Academiei Române, pentru ca, în 1900, să fie ales membru titular. În perioada 1913-1918a fost decan al Facultății de Litere și Filozofie al Universității din Iași.
În 1927 a înființat Institutul de Filologie Română, care astăzi îi poartă numele.
Între 1897 și 1906a redactat o primă formă a Dicționarului limbii române al Academiei (porțiunea A – dăzvăț, rămasă în manuscris), stabilind principiile și metoda de lucru adecvate Dicționarului tezaur al limbii române.
A elaborat cărți fundamentale pentru lingvistica și filologia română:
- Introducere în istoria limbei și literaturei române (1888),
- Principii de istoria limbii (1894),
- Gramatică elementară a limbii române (1897),
- Originea românilor - vol. I. Ce spun izvoarele istorice (1925),
- Originea românilor - vol. II. Ce spun limbile română și albaneză (1928).
|
ALEXANDRU DAVILA: "Vlaicu-Vodă", în cuvinte încrucișate
Una din cele mai bune drame româneşti. G.Călinescu
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
|
1
|
||||||||||||
2
|
||||||||||||
3
|
||||||||||||
4
|
||||||||||||
5
|
||||||||||||
6
|
||||||||||||
7
|
||||||||||||
8
|
||||||||||||
9
|
||||||||||||
10
|
||||||||||||
11
|
||||||||||||
12
|
Dicţionar: ARL, BTU, CUAC, EGA.
Nicolae Vicolov
Alexandru Davila (n. 12 februarie 1862, d. 19 octombrie 1929) a fost dramaturg și om de teatru român, fiul doctorului Carol Davila.
A debutat cu poezii. Capodopera lui este drama istorică în versuri „Vlaicu Vodă” (1902) capitol dintr-o proiectată trilogie,„Mirciada”, una dintre operele de bază ale repertoriului dramatic românesc. În ea se evocă, în versuri de amploare romantică, unul dintre momentele de luptăpentru menținerea și întărirea independenței Țării Românești.
Alexandru Davila a fost, ca director al Teatrului Național din București (între 1905și 1908, apoi între 1912 și 1914) și în calitate de regizor al companiei de teatru (1909), un militant pentru afirmarea dramaturgiei naționale, precum și a celei universale.
Alexandru Davila a înființat prima companie particulară de teatru Compania Davila.
Drama Vlaicu-Voda a fost prezentata pe scena Teatrului National din Bucuresti in seara zilei de 12 februarie 1902, cand autorul ei implinea 40 de ani de viata.
In evolutia dramei istorice traditionale, inaugurata de Bogdan Petriceicu-Hasdeu, prin "Razvan si Vidra" si de Vasile Alecsandri, prin "Despot-Voda", piesa lui Al. Davila, o drama romantica de tip shakespearian, reprezinta alaturi de "Apus de soare" de Barbu Stefanescu-Delavrancea momentul ei de culminatie.
Drama reconstituie un episod al luptei pentru putere si pentru independenta tarii in timpul lui Vlaicu-Vladislav al IV-lea fiul si urmasii! lui Alexandru Basarab, intemeietorul statului independent Tara Romaneasca actiunea desfasurandu-se pe la 1370. Infruntarea se produce intre Vlaicu si doamna Clara, mama sa vitrega si soti a de a doua a lui Alexandra Basarab, unealta statului maghiar in Tara Romaneasca si, totodata sustinatoarea expansiunii catolicismului la noi.
Conflictul real este determinat de coroana maghiara care se foloseste de doamna Clara si de propaganda catolica pentru consolidarea vasalitatii Tarii Romanesti. De fapt,
Consecintele, asa dupa cum ii reproseaza Vlaicu doamnei Clara, au fost triste: craiul Nicoale a fost omorat, tara a fost supusa, drept garantie a credintei si supunerii au fost trimisi ca ostateci, la curtea maghiara, sora si cumnatul lui Vlaicu, Cristina si Strasimir, iar in capitala tarii, Curtea de Arges, troneaza Clara, pazita si sprijinita de ostile conduse de Kaliany; s-a intensificat astfel propaganda si expansiunea catolicismului in tara.
Compozitional, drama cuprinde cinci acte. Primul act debuteaza cu prezentarea cuplului Anca-Mircea si cu o adunare a boierilor intr-o poienita, in mijlocul unei paduri din apropierea capitalei, spionati de Pala, sluga doamnei Clara.
Tot in actul I se contureaza conflictul, care evolueaza crescand, generand o puternica tensiune dramatica. Este un conflict complex, avand in centrul lui disputa pentru putere dintre Vlaicu si doamna Clara, disputa mascata din partea lui Vlaicu la inceput printr-o deosebita arta a disimularii, pentru ca apoi sa se manifeste deschis. Conflictul dramatic angajeaza insa si alte forte: boierii patrioti in frunte cu banul Miked, spatarul Dragomir si grupul doamnei Clara, boierii care nu intuiesc tactica si telurile patriotice ale domnului, pe care-l acuza de supunere slugarnica fata de Clara si de Kaliany.
1
S
|
2
A
|
3
N
|
4
A
|
5
T
|
6
A
|
7
T
|
8
E
|
9
A
|
10
|
11
T
|
12
C
|
2
A
|
P
|
A
|
R
|
A
|
T
|
I
|
C
|
A
|
R
|
E
|
|
3
R
|
E
|
S
|
R
|
I
|
M
|
A
|
V
|
I
|
I
|
||
4
A
|
L
|
T
|
I
|
I
|
P
|
U
|
T
|
E
|
A
|
||
5
C
|
E
|
M
|
C
|
U
|
R
|
A
|
T
|
A
|
|||
6
|
S
|
T
|
E
|
A
|
L
|
I
|
R
|
I
|
S
|
M
|
|
7
P
|
A
|
I
|
N
|
E
|
A
|
U
|
A
|
P
|
O
|
||
8
A
|
V
|
S
|
A
|
N
|
T
|
S
|
T
|
I
|
R
|
||
9
M
|
A
|
R
|
I
|
I
|
N
|
O
|
C
|
E
|
N
|
T
|
|
10
A
|
N
|
I
|
A
|
M
|
A
|
R
|
M
|
A
|
I
|
||
11
N
|
T
|
S
|
T
|
A
|
B
|
D
|
R
|
T
|
|||
12
T
|
I
|
P
|
A
|
T
|
V
|
I
|
E
|
T
|
I
|
I
|
